În vârful unui munte din Apuseni, am găsit o biserică de lemn care are trei sute de ani. Călugărul care o păzește mi-a spus că a supraviețuit trei incendii, două cutremure și un război. Am stat o zi acolo și am aflat de ce.
Am urcat patru ore pe jos. Nu există drum, doar o potecă folosită de ciobani. Biserica apare brusc, după ultima curbă. E mică, acoperită cu șindrilă, cu un clopotniță înclinată. Arată fragilă. Dar stă acolo de trei secole.
Călugărul Ioan, în vârstă de optzeci de ani, locuiește singur acolo de patruzeci de ani. “Am venit în 1984. N-am plecat niciodată. Nici nu vreau”, mi-a spus. Mi-a povestit despre incendii.
Primul incendiu, în 1850. Un fulger a lovit acoperișul. Satul de mai jos a ars. Biserica, nu. “Lemnele erau ude. Nu se explică. Fuseseră uscate de soare o lună”, spune călugărul.
Al doilea incendiu, în 1944. Soldații au dat foc satului. Biserica, din nou, neatinsă. “Au încercat să o aprindă. N-au reușit. Lemnul refuza să ardă”, povestește el.
Al treilea incendiu, în 1990. O scânteie de la un generator. Pădurea a ars. Biserica, nu. “De data asta, oamenii au văzut. Au spus că flăcările ocoliseră biserica. Ca și cum ar fi fost un zid invizibil”, își amintește călugărul.
Am dormit o noapte în biserică, pe o bancă. Am auzit vântul, am simțit frigul, dar am dormit bine. Dimineața, am plecat cu o certitudine: unele locuri au un spirit care le protejează.







