Într-un apartament din București, unde pereții sunt subțiri și viața e grea, trăiește Elena, o femeie de patruzeci și cinci de ani. Diabet de douăzeci de ani. Piciorul stâng, gangrenă. Trebuie amputat. “Nu pot să merg”, plânge ea. “Cine îmi crește copiii?” Soțul a plecat. “Nu pot să te îngrijesc”, a spus. Fetița de doisprezece ani, Maria, îi spune: “Mami, eu voi fi picioarele tale.” Povestea care a emoționat România.

Elena a fost diagnosticată cu diabet la douăzeci și cinci de ani. “Am mâncat dulce. Am băut dulce. Nu am știut că e periculos.” A început cu pastile. Apoi, insulină. “Am avut grijă. Uneori. Dar uneori, nu.” Picioarele au început să o doară. “Întâi, furnicături. Apoi, durere. Apoi, răni care nu se vindecau.”

În 2024, piciorul stâng. “Gangrenă. Trebuie amputat. De la genunchi în jos.” Elena a plâns. “Nu pot să merg. Nu pot să lucrez. Nu pot să îmi cresc copiii.” Soțul, Gheorghe, a plecat. “Nu pot să te îngrijesc. Nu pot să văd asta. Îmi pare rău.” A plecat. Nu a mai sunat. Nu a mai venit.