Într-o lume obsedată de perfecțiune, uneori, frumusețea adevărată se găsește în imperfecțiune. Aceasta este povestea unei mame care, văzându-și fiica plângând după ce i-a căzut părul din cauza chimioterapiei, a creat o păpușă fără păr. Ea a descoperit că frumusețea nu are nevoie de păr, ci de curaj. Această poveste emoționantă ne amintește că adevărata frumusețe vine din interior.

## Viața în spital: O realitate dureroasă

Astăzi stau întinsă într-un pat de spital și mă privesc în oglindă. Nu mă recunosc. Capul meu e gol. Nu am sprâncene. Nu am gene. Mama spune că sunt frumoasă. Dar eu mă simt urâtă. Am 6 ani. La grădiniță, fetele aveau păr lung. Eu aveam un cap gol. Și o brățară la mână. Și un tub în braț.

## Începutul unei lupte

Totul a început acum câteva luni. Oboseală. Febră. Mama m-a dus la doctor. Leucemie. “Vom lupta”, au spus. Am luptat. Chimioterapie. Transfuzii. Durere. Am pierdut părul. Am slăbit. Dar am zâmbit. Pentru că mama plângea și eu trebuia să fiu tare.

## Lupta continuă

În a treia săptămână de chimioterapie, părul meu a început să cadă. Câte un fir. Apoi câte un smoc. Mama mă pieptăna și găsea fire pe perie. Am plâns. “Sunt urâtă fără păr”, i-am spus. Mama m-a luat în brațe. A plâns cu mine. Apoi a dispărut 3 ore. Am crezut că a plecat.