Un sat uitat de ploaie
Într-un colț liniștit al lumii, ascuns între dealuri arse de soare și câmpuri care cândva fuseseră verzi, se afla un mic sat numit Valea Luminii. Oamenii de acolo trăiau simplu, din munca pământului și din speranța că fiecare an va fi mai bun decât cel dinainte.
Printre ei trăia Lina, o fată modestă, cu ochii mari și calzi, cu pielea ușor măslinie și cu un zâmbet care părea să aducă lumină oriunde mergea. Nu era bogată și nici nu provenea dintr-o familie importantă. Dar avea ceva mai valoros decât toate averile din lume: un suflet bun.
De mică, Lina îi ajuta pe cei bătrâni, împărțea puținul pe care îl avea și nu refuza niciodată pe nimeni care avea nevoie de ajutor.
Seceta care a adus disperarea
Într-un an, ploile au încetat să mai vină.
La început oamenii nu s-au speriat. Credeau că este doar o întârziere obișnuită.
Dar săptămânile au trecut.
Apoi lunile.
Pământul a început să crape.
Fântânile au secat una câte una.
Animalele slăbeau pe zi ce trecea.
Culturile se uscau înainte să rodească.
Satul era cuprins de disperare.
Oamenii vorbeau tot mai des despre plecare.
— Nu mai avem viitor aici, spuneau unii.
— Trebuie să ne găsim alt loc unde să trăim, spuneau alții.
Dar Lina refuza să creadă că totul era pierdut.
O speranță pe care nimeni nu o înțelegea
În fiecare dimineață, fata urca pe dealurile din jurul satului și cerceta împrejurimile.
Căuta orice semn.
O urmă de apă.
O vale ascunsă.
O posibilitate.
Vecinii o priveau cu milă.
— Pierde timpul, spuneau.
— Dacă bătrânii satului nu au găsit nimic, cum să găsească ea?
Dar Lina continua.
În adâncul inimii simțea că undeva exista o soluție.
Trebuia doar să aibă curajul să o caute.
Călătoria neașteptată
Într-o dimineață, înainte de răsărit, Lina și-a luat o traistă mică, o sticlă cu apă și a pornit spre munții pe care nimeni nu îi mai explorase de ani întregi.
Drumul era dificil.
Soarele ardea.
Pietrele îi răneau picioarele.
Dar ea nu s-a oprit.
Ore întregi a mers printre stânci și tufișuri uscate.
Când era pe punctul de a renunța, a observat ceva neobișnuit.
Un petic de vegetație verde.
În mijlocul uscăciunii.
Descoperirea care avea să schimbe totul
Lina s-a apropiat cu inima bătând puternic.
Plantele erau proaspete.
Iarba era umedă.
Apoi a auzit un sunet slab.
Picături.
A început să sape cu mâinile goale.
Tot mai repede.
Tot mai adânc.
Și atunci a văzut-o.
Apa.
Rece.
Curată.
Izvorând din pământ.
Lacrimile i-au umplut ochii.
Nu putea să creadă.
După atâta suferință, găsise ceea ce satul căuta de luni întregi.
