„Cea mai tristă aniversare din lume… până când cineva a bătut la ușă”
Era ziua lui de naștere.
Dar casa era tăcută.
Prea tăcută.
Pe masă era un mic tort cumpărat din supermarket, două lumânări și o farfurie pregătită în grabă.
Nimeni nu cânta „La mulți ani”.
Nimeni nu râdea.
Doar băiețelul stătea pe scaun, privind lumânările care tremurau ușor.
Singurătatea
Mama lui plecase la muncă dimineața devreme.
Tatăl… nu mai era în viața lui.
Iar rudele „promiseseră” că vin… dar nu veniseră.
Așa că el a făcut ce a putut.
Și-a pus singur tortul în față.
Și a șoptit:
— „La mulți ani mie…”
A tras aer în piept.
Și s-a pregătit să stingă lumânările singur.
BĂTAIA LA UȘĂ
Fix atunci…
TOC. TOC. TOC.
S-a oprit.
A ridicat capul speriat.
Nu aștepta pe nimeni.
A coborât încet de pe scaun și s-a dus spre ușă.
Mâna lui mică a tremurat pe clanță.
A deschis.
CE A VĂZUT L-A BLOCAT
Pe prag stătea o femeie.
Obosită.
Cu ochii roșii.
Ținea în mână o pungă mică și un cadou împachetat stângaci.
— „Bună… tu ești David?”
Băiețelul a dat din cap, fără cuvinte.
Femeia a zâmbit ușor.
— „Eu sunt vecina de la capătul străzii…”
A făcut o pauză.
— „Te-am auzit ieri spunând că mâine e ziua ta.”
