Revenirea mamei a schimbat dinamica, dar nu imediat în sensul unei rezolvări. Șocul inițial a fost urmat de o reacție instinctivă de protecție, în care prioritatea absolută a devenit copilul. Imaginea unui copil care își împachetează lucrurile din propria cameră, sub presiunea unor adulți, a declanșat o ruptură emoțională profundă.

Între timp, situația din exterior reflecta aceeași siguranță toxică a celor care inițiaseră mutarea. Nu exista nicio îndoială în comportamentul lor, nicio ezitare sau recunoaștere a faptului că ar fi putut greși. Totul era justificat prin necesitate, prin familie și printr-un concept distorsionat al sacrificiului.