Sprijinul familiei

Mama ei era o prezență constantă, venind în fiecare seară să o încurajeze. „Ți-aș da totul, dacă aș putea,” spunea ea, iar Elena răspundea cu recunoștință: „Mi-ai dat deja totul. Ai rămas.” Această legătură profundă între mamă și fiică era o sursă de confort în momentele cele mai dificile.

Momente de conexiune

Noaptea, când spitalul se liniștea, durerea devenea mai acută. Elena își strângea mâinile și încerca să nu plângă, nu din lipsă de dorință, ci din lipsă de energie. Într-o noapte, un băiat a intrat greșit în salonul ei, aducând flori pentru mama sa. Această întâlnire neașteptată a adus un zâmbet pe fața Elenei, chiar și pentru câteva momente.

„Toată lumea merită o floare,” a spus el, lăsându-i o floare pe noptieră înainte de a pleca. Gestul simplu a fost o rază de lumină într-o lume întunecată.