Am rămas tăcută. În sfârșit începeam să înțeleg.

— Și Diana?

— Era sora ei mai mică. După proces a rămas singură. Părinții lor muriseră deja. În fiecare an, în ziua accidentului, mă întâlneam cu ea.

O legătură complicată

— Pentru că era singura persoană care înțelegea cât de mult ne-a schimbat viețile pe amândoi.

Mi-am amintit expresia lui când o văzuse în parcare. Nu fusese teamă, fusese durere.

— Dar banii?

Andrei a zâmbit amar.

— Eva a înțeles greșit.

A mers până la sertarul din bucătărie și a scos un dosar. Înăuntru erau chitanțe, extrase bancare și documente.

— În fiecare lună îi trimit bani.

— Pentru tratamentele mamei ei adoptive. Pentru chirie. Pentru că după accident a abandonat facultatea și a avut ani foarte grei.

M-am uitat la documente. Totul era real. Totul era justificat.

Înțelegerea și acceptarea

— Și unde apare partea cu plânsul?

Andrei a râs scurt și trist.

— Anul trecut m-a întrebat de ce continui să fac asta. I-am spus că este singurul lucru care mă ajută să dorm noaptea. Că altfel mă trezesc și plâng.

Atunci am înțeles. Eva îi văzuse probabil împreună într-o zi. Îl auzise spunând că îi dă bani Dianei și că plânge din cauza accidentului.

În mintea unui copil de cinci ani, lucrurile se legaseră simplu.

— De ce nu mi-ai spus niciodată?

Andrei s-a așezat în fața mea.

— Pentru că mi-a fost teamă.