Momentul de criză

În acel moment, un anunț blând a răsunat prin încăpere, informând candidații despre o scurtă pauză înainte de începerea interviurilor. Helena s-a ridicat imediat și a zâmbit într-un mod care părea forțat. „De ce nu vii cu mine, copilă?”, a spus ea, întinzându-mi mâna.

Fiica mea s-a uitat la mine în semn de aprobat, iar eu am dat ușor din cap, având încredere că va fi în siguranță. Însă, instinctele mele s-au încordat imediat de îngrijorare.

Confruntarea finală

După câteva minute de neliniște, am mers pe holul mărginit de portretele foștilor administratori. Când am ajuns la ușa toaletei, am auzit un țipăt înăbușit care mi-a înghețat inima. Am încercat mânerul și l-am găsit încuiat, dar am folosit o cheie de acces securizată pe care o aveam mereu la mine.

Ușa s-a deschis brusc, iar ceea ce am văzut mi-a înghețat sângele în vene. Fiica mea stătea udă în apă rece, tremurând de frică, în timp ce Helena stătea deasupra ei cu un pahar de plastic în mână, având o privire de satisfacție crudă.

„Crezi că meriți să concurezi aici?”, a rânjit Helena. „Nu ești nimic în comparație cu fiul meu.”