Doamna Elena plângea. Nu mai încerca să ascundă lacrimile. Andrei i-a întins buchetul.

— Pentru fiecare lecție.

O fostă elevă i-a oferit altul.

— Pentru fiecare încurajare.

Apoi încă unul. Și încă unul. În câteva minute, brațele femeii erau pline de flori. Pe trotuar se adunaseră trecători. Profesorii ieșiseră și ei din școală. Actualii elevi se opriseră mirați, priveau fără să înțeleagă cum o profesoară atât de modestă era tratată ca o vedetă, ca o regină.

Momentul culminant

Andrei a făcut un pas în față.

— Știți de ce am venit toți?

Elena a clătinat din cap.

— Pentru că astăzi nu se pensionează doar o profesoară. Astăzi se pensionează omul care ne-a schimbat viața.

Liniștea care a urmat a fost copleșitoare. Apoi foștii elevi au început să aplaude. Unul după altul, tot mai tare, tot mai mulți. Iar în mijlocul lor, doamna Elena plângea și zâmbea în același timp.