În timp ce conducea printre fulgere, Sofia plângea pentru prima dată după mulți ani.

— Doamne… nu mi-l lua…

Ajunseră la doctor după aproape două ore.

Bătrânul medic îi privi grav.

— Dacă mai întârziați puțin, îl pierdeam.

Sofia simți cum i se înmoaie picioarele.

Ilie avea două coaste rupte și o hemoragie internă ușoară. Trebuia să rămână în pat multe săptămâni.

Problema era că ferma nu putea aștepta.

Vacile trebuiau hrănite.

Laptele trebuia dus în sat.

Datoriile trebuiau plătite.

În zilele care urmară, Sofia muncea de dimineață până noaptea.

Mulgea vacile singură.

Repara garduri.

Cară saci de hrană mai grei decât propriul trup.

Iar seara se întorcea lângă Ilie și îi schimba compresele fără să spună cât de tare o durea spatele.

Într-o noapte, Ilie o privi în tăcere.

— Îți distrug viața.

Sofia se întoarse brusc spre el.

— Să nu mai spui niciodată asta.

— Dacă aveai alt bărbat… poate aveai copii… o casă mare…

Sofia își șterse mâinile și se apropie de pat.

— Ilie, ascultă-mă bine.

Îi luă fața între palme.

— Eu nu am rămas aici pentru vaci. Nu pentru casă. Nu pentru pământ. Am rămas pentru tine.

Ochii bărbatului se umplură de lacrimi.

Era prima dată când Sofia îl vedea plângând.

Dar necazurile nu se opriseră.

După două săptămâni, primarul satului veni cu o veste rea.

— Ferma voastră are datorii prea mari. Dacă nu plătiți până la sfârșitul lunii, banca ia terenul.

Sofia simți că nu mai poate respira.

După plecarea lui, Ilie lovi cu pumnul în marginea patului.

— Totul se termină din cauza mea.

Dar Sofia tăcu.

În noaptea aceea ieși singură în grajd.

Se așeză lângă Bella și își sprijini fruntea de animal.

— Ce mă fac?

Vacile respirau liniștit în întuneric.

Atunci Sofia luă o decizie.

A doua zi dimineață își puse singura rochie bună și plecă spre oraș.

Ilie nu știa unde merge.

Seara, când se întoarse, avea ochii roșii.

— Ce s-a întâmplat? întrebă el.

Sofia scoase încet o cutie mică din buzunar.

Era goală.

Ilie înțelese imediat.

— Nu… verigheta?

Sofia încuviință.

— Am vândut-o.

Ilie rămase fără cuvinte.

— Era ultimul lucru de valoare.

— Nu, spuse Sofia încet. Tu ești.

Bărbatul izbucni în plâns.

Dar banii tot nu erau suficienți.

În următoarele zile, satul află despre necazurile lor.