O nouă viață

Maria a început să plângă încet. — Nu trebuia să faceți asta…

— Ba da — a spus Paul. — Pentru că niciodată n-ai avut grijă de tine. Mereu doar de noi. Au intrat împreună în casă. Înăuntru mirosea a lemn nou și cozonac cald.

Maria s-a oprit imediat. Pe masă era așezată o fotografie mare cu ea și soțul ei, făcută cu mulți ani în urmă, în fața vechii lor case. Lângă fotografie ardea o lumânare. Maria și-a acoperit gura cu palma. — Tatăl vostru…

Recunoștință și fericire

— E aici cu noi — a spus Andrei încet. În sufragerie era o sobă frumoasă din teracotă, exact cum visase mereu să aibă. În dormitor, pe pat, era așezată o pătură groasă cusută tradițional.

Iar pe peretele din hol scria simplu: „Pentru cea mai bună mamă din lume.” Maria a început să plângă în hohote. Nu mai plângea de durere. Plângea pentru că, după zeci de ani de lipsuri, cineva se gândise în sfârșit și la ea.