Într-o lume plină de provocări și nedreptăți, povestea Mariei Ionescu strălucește ca un far de speranță. După ce a fost alungată din casa ei, Maria a găsit curajul de a lupta pentru drepturile sale și pentru viitorul copiilor săi. Această narațiune ne arată cum determinarea și sprijinul pot transforma vieți și pot înfrunta adversitățile.

Întâlnirea cu Andrei Dumitrescu

Andrei Dumitrescu a deschis ochii a doua oară abia spre prânz. Febra îi mai scăzuse. Se uita direct la Maria, de parcă încerca să-i citească sufletul.

— Tu m-ai scos de sub cal? a întrebat el, cu vocea răgușită.

Maria a dat din cap.

— Dacă nu făceam nimic, mureați până dimineață.

Bărbații lui au schimbat priviri neliniștite. Unul dintre ei a șoptit:

— Boierule, trebuie să plecăm. Nu e loc sigur.

Andrei însă nu-și lua ochii de la femeia din fața lui. I-a privit mâinile zdrelite, hainele ude, fetele speriate din spatele ei.

O decizie crucială

— Cum te cheamă?

— Maria Ionescu.

Răspuns scurt. Fără lacrimi.

Unul dintre oamenii lui Andrei a observat cizmele rupte ale fetelor.

— Trăiesc așa? în pădure?

Maria a simțit rușinea urcându-i în obraji, dar n-a plecat privirea.

— Trăim cum putem.

Andrei a încercat să se ridice. Durerea l-a făcut să scrâșnească din dinți.

— Adu trăsura. Și doctorul din sat, a poruncit el.

Apoi, către Maria:

— Vii cu mine.

Ea a încremenit.

— La moșie.

Fetele s-au strâns în jurul ei. Maria a înghițit în sec. Se gândea la familia Popa. Dacă aflau? Dacă se răzbunau?

Dar ce alternativă avea? Încă o noapte sub cerul gol?

Salvarea și adevărul descoperit

Au ajuns la Moșia „Dealul Corbului” înainte de apus. O clădire mare, cu ziduri groase, curte largă, oameni care alergau în toate părțile când au văzut trăsura. Vestea s-a dus ca focul: boierul fusese găsit rănit. Salvat de o văduvă.

Doctorul i-a pus piciorul în ghips și a spus clar:

— Dacă mai întârzia o oră, îl pierdeam.

Andrei a cerut să fie adusă Maria în biroul lui a doua zi. Între timp, ea și fetele au fost duse într-o cameră curată. Pentru prima dată în luni de zile au dormit într-un pat adevărat.

Dimineața, Maria a intrat cu inima cât un purice. Andrei stătea la birou, sprijinit în baston.

— Știu cine te-a alungat, a spus el fără ocolișuri. Familia Popa.

Maria a simțit cum i se strânge stomacul.

— Au arătat un testament fals, nu?

Ochii ei s-au mărit.

— De unde știți?

Andrei a zâmbit rece.

— Pentru că terenul pe care te-au dat afară este, de fapt, în arenda mea. Și niciun act nu se schimbă fără știrea mea.

Justiția se face simțită

Camera s-a făcut brusc prea mică.

— Aseară mergeam la ei. Am primit o scrisoare anonimă că fac învârteli cu acte și pământuri.

Maria a înțeles. Furtuna nu fusese întâmplătoare. Drumul acela nu fusese întâmplător.

— Ce veți face? a șoptit ea.

Andrei s-a ridicat cu greutate.