Preotul Constantin Munteanu, în vârstă de cincizeci și doi de ani, slujește la o biserică mică din cartierul Rahova, București. Nu e cunoscut în media, nu are cont de social media, nu dă interviuri. Dar oamenii vin la el din toată țara. Pentru că susțin că îi vindecă cu mâinile goale.
Am aflat de el de la o asistentă medicală de la Spitalul Universitar. “Am văzut un pacient cu cancer în stadiul patru care a venit la control după trei luni și tumora dispăruse. A zis că s-a dus la un preot din Rahova. Am crezut că e nebun. Apoi am verificat. Și am văzut alți pacienți la fel.”
Am mers la biserica lui într-o zi de joi, la ora șase dimineața. Deja erau cincizeci de oameni la coadă. Unii cu bastoane, alții în scaune cu rotile, unii pur și simplu triști. Toți așteptau să intre la preot.
Metoda lui e simplă. Te cheamă în altar, te pune să te așezi pe un scaun, și își pune mâinile pe capul tău. Stă așa, în tăcere, între cinci minute și o oră. Nu vorbește, nu se roagă cu voce tare, nu face cruci. Doar stă cu mâinile pe tine.
Gheorghe, în vârstă de șaizeci și trei de ani, din Ploiești, a venit cu Parkinson. “Mâinile îmi tremurau de zece ani. După o oră cu preotul, tremuratul a încetat. Nu am mai luat pastile de doi ani.” L-am văzut. Mâinile îi erau stabile. Nu tremurau deloc.
Dr. Maria Ionescu, neurolog la Spitalul Colentina, a confirmat: “Am examinat pacientul. Nu are Parkinson. Dar istoricul medical arată că avea. Nu putem explica remisia. Nu putem nega nici faptele.”
Preotul Constantin refuză să vorbească despre asta. “Nu vindec eu. Vindecă Cel care lucrează prin mine. Eu sunt doar un canal. Nu sunt vindecător. Sunt preot.” Am încercat să îl conving să facă un studiu medical. A refuzat. “Vindecarea nu se studiază. Se primește.”
Am plecat de la biserica lui cu o senzație de uimire. Nu știu dacă e miracol sau autosugestie. Știu doar că am văzut oameni vindecați și un preot care nu vrea faimă. Și asta, în lumea de azi, e poate cel mai mare miracol.







