— Valizele în mâini — și amândoi afară. Nu mai vreau să vă văd în apartamentul meu, — a spus calm Sofia soțului ei și celei mai bune prietene.

Marius stătea în mijlocul dormitorului, cu cămașa descheiată, privind-o ca și cum nu ea era soția lui, ci o intrusă care intrase fără drept. Emma stătea pe marginea patului, ținându-și bluza la piept, cu respirația tăiată și privirea pierdută între el și ușă.

Nu era un coșmar. Era realitate.

Întoarcerea mai devreme

Sofia ajunsese acasă mai devreme decât de obicei. Șantierul fusese oprit, iar ea decisese să ia câteva documente. Marius ar fi trebuit să fie la serviciu. Emma — la mama ei.

Dar încă de la intrare, ceva nu era în regulă.
Yala nu era încuiată complet. Marius încuia mereu de două ori. În hol, geaca lui era aruncată peste un scaun, iar lângă ea — botinele Emmei.

Sofia nu a spus nimic. A pășit încet, cu o liniște care nu anunța nimic bun.

Din dormitor se auzeau râsete. Un râs cunoscut. Prea cunoscut.

Ușa întredeschisă

Marius a fost primul care a văzut-o. Fața i s-a schimbat instant. Emma s-a întors brusc, ca și cum fusese prinsă într-un loc în care nu trebuia să fie niciodată.

Sofia nu a țipat. Nu a întrebat. Nu a implorat.

A mers direct la dulap și a scos două valize.
Una pentru el. Una pentru ea.

Și le-a așezat pe podea.

„Nu e ceea ce crezi”

— Ascultă, nu e ceea ce crezi, a spus Marius grăbit.

Sofia l-a privit lung.

— Atunci explică-mi ce ar trebui să cred.

Emma a încercat să pară calmă:
— Hai să discutăm matur.

Sofia a zâmbit scurt.

— Matur? Stai în dormitorul meu și îmi vorbești despre maturitate?

Adevărul despre apartament

Cuvintele au devenit mai grele decât aerul din cameră.

— Nu ridica tonul în apartamentul meu, a spus Sofia.

Marius a înghețat.

Apartamentul era al ei. Moștenit înainte de căsătorie. Actele erau clare. El doar locuise acolo.

Și acum, brusc, nu mai era „acasă”. Era un spațiu cu termen de evacuare.

Valizele

— Strângeți-vă lucrurile, a continuat Sofia. Rapid.

Emma a râs nervos: