— Măi copii… dar unde mergem?

Paul a zâmbit. — Azi nu pui întrebări. Azi doar te bucuri. Drumul a fost lung. Au mers aproape două ore, iar Maria privea pe geam câmpurile verzi, casele mari și dealurile pe lângă care treceau.

La un moment dat, mașina a încetinit în fața unei porți uriașe din fier forjat. Poarta s-a deschis încet. Maria și-a dus mâna la piept. În fața ei se afla o casă mare, albă, cu pridvor din lemn și flori colorate peste tot în curte.

Împlinirea unei promisiuni

Maria a rămas nemișcată. — Ce frumoasă e… — a șoptit ea. Andrei s-a apropiat încet și i-a pus ceva în palmă. Maria a clipit nedumerită. — A cui e cheia asta?

Paul avea deja lacrimi în ochi. — A ta, mamă. Maria s-a uitat când la unul, când la celălalt. — Nu înțeleg…

Andrei a înghițit în sec. — Ani întregi ai dormit prin chirii. Ai muncit până ți-ai distrus sănătatea ca noi să avem un viitor. Acum e rândul nostru.