Într-o biserică modestă din centrul Bucureștiului, am descoperit un altar care m-a lăsat fără cuvinte. Acoperit în aur de douăzeci și patru de karate, sculptat de meșteri veniți din Constantinopol, altarul are o sută de ani și a supraviețuit bombardamentelor din 1944, cutremurului din 1977 și incendiului din 1990.
Am intrat în biserică din curiozitate. Nu era niciun indicator turistic, niciun ghid. Doar o ușă veche, deschisă. Și înăuntru, splendoare.
Preotul paroh, în vârstă de șaptezeci și cinci de ani, mi-a povestit istoria altarului. “A fost adus în 1923, după războiul mondial. Meșterii au lucrat doi ani. Fiecare icoană e făcută manual, cu aur real.” Mi-a arătat semnele de pe spatele icoanelor, unde meșterii și-au lăsat numele.
Cel mai uimitor este cum a supraviețuit bombardamentelor din 1944. Biserica din apropiere a fost distrusă complet. Această biserică, nu. “Bomba a căzut în curte, nu în biserică. Oamenii spun că Maica Domnului a protejat altarul”, spune preotul.
Cutremurul din 1977 a crăpat zidurile, dar nu altarul. Incendiul din 1990 a ars acoperișul, dar nu a atins icoanele. “De trei ori a fost salvat. Nu e coincidență”, afirmă preotul cu tărie.
Am stat o oră în biserică, singur. Am privit lumina cum cade pe aur. Am simțit ceva. Nu știu ce. Dar am plecat altfel decât am intrat.







