Nu au apă curentă. “Dușul e la fântână. Iarna, ne spălăm la lighean. Vară, la fântână.” Nu au baie. “Toaleta e în curte. E curată. E a noastră.” Nu au mașină de spălat. “Spălăm la mână. Fetele ajută. Băieții aduc apă. E muncă, dar e și lecție.”
Gheorghe lucrează cu ziua. “La câmp, la construcții, la ce găsesc. Câștigă cincizeci de lei pe zi. Uneori, nimic.” Maria face pâine. “Fac pâine în cuptorul de lut. Vinde la piață. Câștig treizeci de lei pe zi. Uneori, nimic.” Ajutor social: cinci sute de lei pe lună. “Pentru douăzeci de copii. Facem cum putem.”
Copiii sunt fericiți. “Nu au jucării scumpe”, spune Maria. “Au frați. Au surori. Au grădină. Au cer. Au stele. Sunt bogați.” Maria, fetița de zece ani, vrea să fie doctor. “Să vindec oamenii săraci.” Andrei, băiatul de doisprezece ani, vrea să fie preot. “Să ajut sufletele.” Cel mai mic, Mihai, doi ani, zâmbește tot timpul. “E fericit. Nu știe că suntem săraci. Știe doar că e iubit.”
Povestea Mariei a devenit virală. Peste 5 milioane de vizualizări. Oameni au donat haine, alimente, bani. “Nu vrem milă”, spune Maria. “Vrem doar să trăim. Cu demnitate. Cu copiii noștri. Cu zâmbetul.”
Dacă cineva vrea să învețe ce înseamnă bogăția adevărată, povestea Mariei arată că fericirea nu costă bani. Chiar și cu douăzeci de copii, chiar și săracă, chiar și în Moldova.







